Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 31-07-2008
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: ştiri
Autorul articolului: Cristian Oprea
Titlul articolului: Romii din Italia: „Aplauze, băi, pentru domnul preşedinte!“
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.cotidianul.ro/romii_din_italia_aplauze_bai_pentru_domnul_presedinte-53641.html


Numele cotidianului

Articolul: 

Romii din Italia: „Aplauze, băi, pentru domnul preşedinte!“

31 Iul 2008 Cristian Oprea

Preşedintele Traian Băsescu i-a vizitat pe romii şi pe românii din Italia, dar şi pe premierul Berlusconi.


Traian Băsescu le-a cerut joi romilor din tabăra de nomazi Candoni din apropierea Romei ca, în timp ce autorităţile române solicită celor italiene un tratament nediscriminatoriu la adresa lor, ei să aibă comportament de cetăţeni europeni. La intrarea în tabără a fost întâmpinat de primarul Romei, Gianni Alemanno, precum şi de aproximativ 150 de romi români, care l-au aplaudat la sosire.

Băsescu le-a spus romilor prezenţi în tabără că la întâlnirile cu autorităţile italiene va solicita ca romii de cetăţenie română să fie trataţi ca orice alţi cetăţeni europeni. Preşedintele a menţionat că statul român respinge diferenţierea dintre romi şi români, din punctul de vedere al autorităţilor existând doar cetăţeni români. El a adăugat că trebuie continuat efortul de integrare a minorităţii rome în societate şi trebuie găsite soluţii pentru legalitatea şederii minoritarilor romi din România în Italia.

„Înţelegem o parte dintre măsurile guvernului italian pentru securitate, dar niciodată nu vom accepta ca tratamentul cetăţenilor romi din Italia să fie diferit faţă de cel aplicat cetăţenilor europeni. (...) Şi vă mai spun cinstit un lucru: vă aşteptăm acasă“, le-a mai spus preşedintele Băsescu. La finalul întâlnirii a luat cuvântul un bărbat care s-a recomandat a fi şeful taberei şi care a spus la microfon: „Bun salut, bun venit! Aplauze, băi, pentru domnul preşedinte!“.

De la întâlnirea cu romii, şeful statului a plecat la o altă întâlnire, de data aceasta cu reprezentanţii comunităţii româneşti. El a criticat legea electorală, afirmând că, probabil, ea va genera „probleme în acurateţea rezultatului votului“, dar este un pas înainte în clarificarea clasei politice. Reprezentanţii comunităţii româneşti din Italia se plânseseră şefului statului că sunt foarte nemulţumiţi de faptul că, potrivit reglementărilor stabilite de actuala lege electorală din România, ei nu vor putea vota la alegerile parlamentare. Preşedintele Traian Băsescu a precizat că vizita sa va fi urmată, în octombrie, de o vizită a premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a adăugat că, eventual, va avea loc o şedinţă de guvern comună româno-italiană.

La finalul vizitei în Italia, preşedintele Băsescu a ţinut o conferinţă de presă comună cu premierul italian Silvio Berlusconi, căruia i-a mulţumit pentru invitaţia de a vizita Italia. Anterior, în mijlocul comunităţii române, Băsescu spusese că de două luni doreşte să viziteze Italia pentru a verifica situaţia românilor din această ţară şi că a trebuit să facă unele presiuni pentru a putea efectua această vizită. Berlusconi a afişat o atitudine extrem de prietenoasă faţă de Băsescu, plasându-şi tot timpul mâna pe braţul sau spatele preşedintelui român.

Băsescu a subliniat faptul că statul român îi va proteja întotdeauna pe cetăţenii săi, dar nu va cere autorităţilor altui stat să îi protejeze pe infractorii români. Berlusconi a ţinut să sublinieze că firmele italiene din România dau de lucru la 800.000 de angajaţi români, cifră puţin exagerată, având în vedere că reprezintă 25% din numărul de salariaţi ai ţării noastre. Referitor la amprentarea romilor, Berlusconi a arătat că e vorba de „o acţiune de opoziţie faţă de străinii care au ajuns la o cotă de 40% în închisorile italiene“. Acţiunea nu este însă îndreptată împotriva cetăţenilor români, ci a celor care nu au acte de identitate, a subliniat italianul.

Romii - subiect de scandal în întreaga Europă 

Finlanda ia măsuri împotriva romilor care îşi scot copiii la cerşit, ameninţând să trimită mamele şi micuţii înapoi în ţara de origine, informează Reuters, citată de NewsIn. La polul opus al Europei, în Portugalia, decizia unui tribunal care i-a calificat pe romi drept „persoane perfide“ şi „nespălate“ a provocat indignare miercuri, relatează AFP.

Într-o decizie emisă împotriva a cinci romi acuzaţi că au agresat jandarmi, judecătoarea tribunalului din Felgueiras, Ana Gabriela Freitas, i-a calificat pe acuzaţi drept „persoane negativ văzute din punct de vedere social, perfide, total dependente de stat, pe care îl răsplătesc prin nesupunere şi atentând la integritatea fizică şi morală a agenţilor săi“. În Italia, Verona a devenit al doilea oraş din Peninsulă în care cerşetoria va fi interzisă.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.